TIBERIU TROIA

VESPA 946 (RED) prezentată la București

Pentru fiecare scuter VESPA 946 (RED) vândut, vor fi donați 150$ asociației Global Fond, care luptă impotrivă SIDA cu RED.

VESPA 946 (RED)

Scuterele Vespa nu au nevoie de nici o prezentare.

Probabil că orice pasionat de două roți știe că scuterul Vespa reprezintă chintesența noțiunii de scuter, unul dintre modelele clasice ale acestei mărci fiind expus permanent la Muzeul de Artă Modernă din New York și la Trienale din Milano.

Acest scuter este unul dintre cele douăsprezece produse al cărui design a scris o pagină de istorie a secolului XX.

A merge pe un scuter Vespa înseamnă mai mult de a te deplasa de la punctul A la punctul B.

Aproape ca nu are nici o importanță că acest model are un motor de 125 cc în patru timpi, cu trei supape pe cilindru, are ABS, control al tracțiunii ASR și atinge o viteză maximă de 93 km/h.

Un astfel de scuter nu va fi cumpărat de nimeni ca să meargă cu viteza maximă sau ca să testeze posibilitățile sistemelor de control și siguranță, ci mai mult ca să facă o declarație publică, să respecte un stil de viață.

Motocicliștii se împart în mai multe categorii.VESPA 946 (RED)

Sunt cei pasionați de viteză și competiții, cei care aleg să călătorească și să străbată lumea în toate direcțiile, cei care iubesc mersul în natură, îndrăgostiții de cruisere și adunări prietenești, dar și cei care aleg să meargă pe un astfel de scuter, fără pretenții sportive, numai pentru aspectul retro al acestui model și moștenirea simbolică pe care o poartă.

Având forme clasice, care nu se demodează niciodată, scuterul VESPA 946 (RED) poate fi considerat o adevărată rețetă a frumuseții și a nonconformismului și transmite un mesaj de solidaritate în lupta pe care omenirea o duce cu SIDA, boala care nu iartă.

Oricât am fi de umani, e normal să ne uităm și la pret. E mare, scuterul e scump, dar sunt sigur că vor fi oameni pentru care banii nu sunt o problemă și vor alege un astfel de scuter pentru felul în care arată, pentru mesajul pe care îl transmite și poate chiar pentru că este scump.

VESPA 946 (RED) a sosit la București, va fi prezentat celor care vor participa la inaugurarea magazinului din București al noului importator Piaggio, compania The Bike Hub Romania, ocazie cu care vom afla prețul.

Până atunci, cei care visează la un scuter clasic Vespa, pot alege orice alt model de pe site-ul Importatorului și, în curând, în magazinul care va fi inaugurat.

VESPA 946 (RED)

Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*