TIBERIU TROIA

Cum a fost sărbătoarea de sfârșit de an la Harley-Davidson București

Anul se încheie, sărbătorile de sezon încep, iar Harley-Davidson București a organizat petrecerea obișnuită pentru membrii HOG.

Harley-Davidson Bucuresti

Apărută cu zece ani în urmă, odată cu deschiderea operațiunii Harley-Davidson București, organizația locală HOG (Harley Owners Group) București a fost încă de la începutul existenței una dintre cele mai active grupări moto din țară.

Cu participări serioase la toate adunările interne importante ale motocicliștilor și cu prezențe notabile la evenimentele Harley-Davidson internaționale, secția (chapter-ul) HOG București a crescut rapid ca număr de membri.

Harley-Davidson Bucuresti

Unul dintre cele mai importante evenimente ale anului a fost întotdeauna întâlnirea de sfârșit de an, susținută permanent și constant de dealerul oficial, moment de rememorare a amintirilor plăcute, de discuții pentru stabilirea acțiunilor viitoare, ocazie perfectă pentru înaintarea la grad de membru a prospecților apăruți în ultimul an sau alocarea de funcții în cadrul organizației a membrilor marcanți ai grupării și alte asemenea probleme interne pe care nu toți le înțelegem.

Ca de fiecare dată, am participat cu entuziasm la întâlnire, dar m-am mulțumit cu degustarea bucatelor și a licorilor oferite cu generozitate de gazde și, dacă tot am ajuns până acolo, am profitat de ocazie și am mai probat încă o dată toate gecile frumoase din magazin.

Harley-Davidson Bucuresti

Crăciunul se apropie, încă nu a venit momentul urărilor de sfârșit de an, dar ce altă ocazie mai bună decât aceasta aveam să urez gazdelor cele cuvenite ?

Așadar, la mulți ani HOG București, la mulți ani Harley-Davidson București !

.

Pentru fanii firmei Harley-Davidson și membrii grupării HOG București am selecționat mai jos câteva dintre articolele postate în ultima vreme.

Harley-Davidson FXDR 114 – test și prezentare – varianta video

Primul Harley-Davidson Adventure Touring și câteva dintre modelele viitorului au fost anunțate azi

Triple Treat Press Event – Eveniment Harley-Davidson în Croația

Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*